Criza imobiliară întârzie: proprietarii de apartamente au pretenții tot mai mari legate de bani

de: Alexandru Puiu
11 08. 2023

În pofida unor avertismente potrivit cărora în 2023 colapsul se va abate asupra sectorului imobiliar românesc, iată-ne deja în cea de-a opta lună fără incidente majore, doar cu o diminuare generalizată a cererii, mai ales pe fond de creditare, din cauza dobânzilor.

Piața imobiliară din România dă semne de reziliență în fața provocărilor economice ale momentului, deși este adevărat că per ansamblu, cererea de locuințe a scăzut, pe măsură ce băncile au scumpit dobânda și au înăsprit politicile de creditare.

Cu toate acestea, nu vorbim nici pe departe de o criză în sector, cel puțin nu în acest moment. Dincolo de faptul că piața nu dă semne reale de prăbușire, există chiar orașe unde totul se desfășoară ca și cum n-ar exista nicio problemă economică în țară. Iașiul este un exemplu veritabil în acest sens. Aici, prețurile apartamentelor cresc în mod constant, dar și chiriile evoluează în egală măsură în linie ascendentă.

În acest mare oraș din România piața imobiliară duduie, de parcă românii sunt mai bogați ca oricând

De la un an la altul, pretențiile proprietarilor cresc în Iași, oamenii care doresc să închirieze chiar și o simplă garsonieră fiind nevoiți să scoată lunar din buzunar sute de euro.

,,În această perioadă, în Iaşi, cei care doresc să închirieze un apartament cu două camere trebuie să plătească lunar suma de aproximativ 350 de euro. Putem spune că în ultimii ani, preţurile solicitate de către proprietari au suferit creşteri constante, cel puţin la nievelul Iaşiului. Totodată tarifele sunt mai mari şi în cazul locuinţelor mai spaţioase, cum ar fi apartamentele cu trei camere.

În cazul acestora, proprietarii solicită, lunar, în medie, sume cuprinse între 450 şi 500 de euro. În acest moment, cele mai accesibile variante sunt reprezentate de garsoniere şi de apartamentele cu o cameră, chiar dacă şi în cazul lor s-au înregistrat creşteri semnificative în cursul acestui an. În Iaşi, pentru a închiria o garsonieră clienţii sunt nevoiţi să scoată din buzunar sume cuprinse între 230 şi 270 de euro.

În cazul apartamentelor cu o cameră, care sunt mai spaţioase şi oferă conform în plus, preţurile pot ajunge chiar până la 350 de euro, în funcţie de zonă dar şi de dotările locuinţei. Totodată şi anul construcţiei imobilului reprezintă un factor important în stabilirea preţului final”, a precizat Ştefan Chiriac, agent imobiliar în cadrul agenţiei DHD Imobiliare Iaşi